MEMORIA APEI
7
ian
MEMORIA APEI
Sala Studio Teofil Valcu, Str. Agata Barsescu nr.18, Iasi
7 ianuarie 2019, Ora 18:00

Info eveniment

de Shelagh Stephenson

Traducere: Diana David

Regia: Irina Popescu-Boieru

Scenografia: Rodica Arghir

Distribuția: 

Haruna Condurache

Catinca Tudose

Irina Răduțu Codreanu

Livia Iorga

Monica Bordeianu

Radu Ghilaș

Daniel Busuioc

durata: 2h 10'

          Senzația mea e că piesa Memoria apei desacralizează mitul maternității pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în fața spectatorilor. Ființa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori - alte trei surori! - cu biografiile lor eșuate sau doar parțial ratate, pentru ale căror nereușite o consideră principală vinovată pe mama disparută.Cele trei surori sunt atât acuzatorii cât și dovezile acuzării. Mama nu a fost capabilă să le educe cum trebuie, să le dea ce și-au dorit, să le înțeleagă sau să le iubească suficient.

      Comportamentul personajelor demitizează drastic toate clișeele despre suferința filială în cazul pierderii unei ființe atat de importante și apropiate precum mama. Sentimentul principal care se degajă este acela că cele trei fiice sunt deranjate de acest deces, așteptat, prevăzut, pentru care totuși nu e niciodată momentul potrivit, fiindca le întrerupe de la treburile personale. Nimic nu rimează cu imaginea tradițională a durerii pierderii unei ființe dragi, nu sunt plânsete, durere mută, sfâșierea sau tandrețea amară a despărțirilor definitive. Toate acestea sunt înlocuite de remarci ironice, reproșuri tardive și în van, o răscolire indecentă a amintirilor, ca și a hainelor rămase de pe urma decedatei, o nevoie de face totul repede și eficient, decent pentru ochii comunității, dar fără regret autentic. Pare că cele trei fiice sunt cuprinse de o nevoie febrilă de a șterge toate urmele celei dispărute, de a elibera casa de amintirea femeii care le-a născut, pentru a-și putea relua liniștite vietile de care sunt atât de nemulțumite.

      Și totuși... Realitatea e că sentimentele, emoțiile, suferința nu se modifică radical de-a lungul timpului. Ceea ce se transformă, și poate adesea păcăli, este manifestarea lor exterioară, exprimarea sau, dimpotrivă, refuzul exprimării lor.Exteriorizarea sentimentelor profunde a devenit de multa vreme desuetă, o suferinta afișată riscă să fie taxată drept slăbiciune de neiertat, astfel încât, din nevoia de apărare, de multe ori durerea ia forma ironiei sarcastice, iar sentimentele tradiționale, considerate depășite, îmbracă haina cinismului. Însă aceste sentimente firești, reprimate îndelung, nasc manifestări surprinzatoare.

    Speranța îndreptățită de acest text e aceea a unui spectacol axat pe relațiile familiale, care spulberă clișeele dulcege ale filmelor „de familie” și ale comediei clasice, reinventând subiectul în modul cel mai viu și mai contemporan cu putință.       Irina Popescu Boieru

 

Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles