Artmania Festival 2018
27-28
iul
Artmania Festival 2018
Piata Mare, Sibiu
27 - 28 iulie 2018, Ora 00:00

Info eveniment

Primele confirmări ARTmania Festival 2018: Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor şi Distorted Harmony
Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor şi Distorted Harmony sunt primii artişti confirmaţi la cea de-a 13-a ediţie a festivalului ARTmania, ce va avea loc în perioada 27 – 28 iulie 2018, în Piaţa Mare a cetăţii medievale a Sibiului. Şi în 2018, festivalul îşi propune să ofere pe durata celor două zile de concerte un line-up variat, prin care să îi aducă în fața fanilor pe unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului.

Steven Wilson, adus în premieră în România de ARTmania Festival, este un nume care nu mai are nevoie de prezentări. Fondator al binecunoscutei trupe „Porcupine Tree” și a altor proiecte de succes, artistul englez este unul dintre cele mai cunoscute şi prolifice nume ale scenei muzicale internaţionale – un adevărat icon care, de aproape jumătate de secol, îşi lasă, prin creaţiile sale, amprenta asupra unor genuri variate, precum progresiv, psihedelic şi nu numai.

Leprous revin într-un eveniment ARTmania după șapte ani de absență. Trupa este noua senzație a metalului progresiv, una dintre acele “rising stars” ale scenei muzicale norvegiene. Este o formație vizionară, care nu se teme să experimenteze sau să surprindă și care sfidează orice încercare de încadrare în tipare. Într-o lume în care genul „progressive” oferă publicului atâtea opțiuni, este nevoie de mult curaj și de multă personalitate pentru a reuși să mai întorci privirile oamenilor către tine. Iar Leprous este una din aceste trupe.

ROME va urca pentru prima dată pe scena ARTmania Festival, fiind considerată una dintre cele mai importante trupe ale genului de neofolk și martial industrial. Înființat în 2005 de luxemburghezul Jerome Reuter, acest proiect muzical a devenit cunoscut drept „arhitect al melancoliei”, o temă centrală a compozițiilor ROME.

Zeal & Ardor, în premieră în România, este un proiect de “avant-garde metal” fondat în 2014 de muzicianul elvețian Manuel Gagneux (cunoscut și datorită „Birdmask”, un proiect de „chamber pop” în care a fost implicat). Zeal & Ardor are deja la activ un album, „Devil is Fine”, iar muzica sa reprezintă locul de întâlnire al unor genuri muzicale foarte variate: un mix de „avant-garde metal”, cu influențe spirituale și ritmuri tribale, adâncite de profunzimile black metal și de schimbări surprinzătoare imprimate de abordările rock-ului experimental.

Distorted Harmony
, în premieră în România, este una dintre cele mai cunoscute trupe de „progressive metal” din Israel, care s-a făcut remarcată prin abordarea modernă pe care a imprimat-o metalului clasic progresiv. Fondată în 2010 în Tel Aviv, de Yoav Efron (producător și clape) și Yogev Gabay (tobe), trupa are deja la activ două albume de studio, „Utopia” (2012) și „Chain Reaction” (2014), lucrează la cel de-al treilea material și a urcat pe scenele unora dintre cele mai cunoscute festivaluri europene sau americane, precum: „ProgPower Europe” (2016), „Haunted Sky Festival” sau „ProgPower USA” (2017).

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piața și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, dorind să ofere publicului o experiență mai bogată cu fiecare nouă ediție. De-a lungul celor doisprezece ani, pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Nightwish, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Poets of the Fall, Deine Lakaien și mulți alții.
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Inchide