Solist: Theodor Rădulescu
Recitalul de pian imersiv „În Lumea lui Theodor” propune o călătorie muzicală dinamică prin epoci diferite, adaptată atmosferei unice din Sinagoga din Cetate.
Prima parte a serii aduce eleganța clasică prin lucrări de J. S. Bach, D. Scarlatti și J. Haydn, urmate de sensibilitatea romantică a compozițiilor semnate de C. Schumann, A. Beach și L. Gottschalk.
În a doua parte, atmosfera devine modernă și cinematografică, reunind energia lui S. Barber, ritmurile de tango ale lui A. Piazzolla și piesele hipnotice ale lui T. Tiersen.
Un recital captivant care explorează diversitatea stilurilor muzicale, în interpretarea pianistului Theodor Rădulescu.