În decembrie, când toată lumea se pregătește să navigheze printre liste de cadouri și agitație, noi ne pregătim pentru o nouă ediție „Noaptea Devoratorilor de Vacanțe”, un eveniment devenit tradiție pentru comunitatea Pikasea și Pikaski.
Pikasea Sail, Pikaski Adventures și… da, și Moș Nicolae revin cu entuziasm, într-o locație spectaculoasă, V Lounge by Velveto, pregătită să găzduiască o seară plină de povești, muzică și oameni cu chef de vacanță.
Ne-am dorit o petrecere altfel. Și o vei simți din plin.
Invitatul nostru special este fabulosul Mihai Mărgineanu, care revine alături de noi într-un concert dedicat tuturor iubitorilor de apă, indiferent de starea de agregare.
Așteaptă-te la: muzică live & DJ, artiști, animatori și jocuri, premii-surpriză și concursuri nebune și mult vibe bun și oameni care nu pot sta locului.
De asemena, după cum te-am obișnuit deja, evenimentul nostru are și o componentă de suflet:
50% din profitul obținut va merge către Asociația Bona Fide București, pentru a susține familii aflate în dificultate și a aduce un strop de lumină în casele lor de sărbători.
Biletele de donație pot fi cumpărate direct din platformă, și știi deja, binele se multiplică ușor când e făcut în gașcă.
Hai la party! Trust me, you’re fabulous!