Descoperă Braşovul, oraşul de la poalele Tâmpei
Lector |
|
Data |
29 septembrie 2020 |
Ora |
19:00 |
Număr ateliere |
1 |
Tip |
Teoretic |
Cost |
60 de lei |
Evenimentul este online.
Cum? Cu o ora înainte de începerea cursului, toți cei înscriși vor primi din partea echipei ENTERTIX un link, cu ajutorul căruia se vor putea conecta la eveniment și instrucțiunile de conectare. In prealabil descarcă aplicatia Zoom (pe telefon sau pe computer).
Ce e de vizitat în Braşov? În primul rând, dacă n-ai fost deja, îţi recomandăm să-l explorezi la pas, în tihnă, măcar o dată. Este un oraş cu ziduri şi turnuri de apărare, cu clădiri în stil secession sau neogotic, cu piaţete cochete şi misterioase străzi înguste. În inima oraşului poţi vizita Biserica Neagră, un monument arhitectural impunător, care a fost martor tuturor etapelor de dezvoltare a acestui oraş.
Braşovul a crescut ca oraş comercial, în care influenţa săsească s-a îmbinat cu cea secuiască şi românească. E un oraş în care găseşti pe câteva sute de metri o biserică evanghelică, o sinagogă, o biserică grecească, una românească, dar şi o biserică franciscană. Un oraş care a fost, în ultimul secol, gazdă pentru numeroase evenimente politice, culturale sau sportive.
La această nouă plimbare virtuală povestim despre patrimoniul lăsat de comunitatea evanghelică în oraş şi explorăm, prin imagini şi poveşti, Palatul Prefecturii, Palatul Primăriei, Colegiul Andrei Şaguna şi Casa Sfatului. Aflăm cine a fost Honterus şi care era rolul lui în oraş, vorbim despre pătrunderea familiilor de români în mijlocul unei comunităţi săseşti.
Ne plimbăm şi prin Poiana Braşov şi povestim despre prima competiţie sportivă organizată acolo. Pătrundem şi în tainele cetăţii Braşov, ale turnurilor de apărare sau ale spectaculosului Bastion al Ţesătorilor. Explorăm Scheii Braşovului şi aflăm povestea Diaconului Coresi. Luăm la pas străduţele ascunse şi povestim despre personalităţile oraşului.
Vino cu noi la un eveniment online în care vei descoperi de ce merită să pătrunzi mai adânc în istoria acestui oraş celebru şi chiar să-l vizitezi de mai multe ori. Pe parcusul conferinţei se vor folosi imagini de arhivă şi imagini contemporane.
foto: Zoltan Suga, Pixabay
Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.
Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.