LEGENDA UMORULUI ROMANESC-RADU PIETREANU

LEGENDA UMORULUI ROMANESC-RADU PIETREANU


SPECTACOL EXTRAORDINAR

LEGENDA UMORULUI ROMANESC – RADU PIETREANU

40 DE ANI PE SCENA

SALA PALATULUI, 20 OCTOMBRIE, ORA 19.00

 

 

 

Pe 20 octombrie, ora 19.00, porțile Sălii Palatului devin neîncăpătoare pentru un spectacol extraordinar în care inegalabilul Radu Pietreanu ne va încânta și cu care vom celebra cei 40 de ani pe scenă ai artistului într-un un super show de comedie.

Cu o carieră începută în urmă cu peste 40 de ani, artistul s-a făcut remarcat în "Vacanța Mare" și în nenumăratele show-uri de televiziune în care a apărut.

“În acest spectacol am pus cele mai tari momente de umor din toată cariera mea de 40 de ani. Se râde de la primul cuvânt pana la ultimul, timp de 2 ore. Uneori spectatorii mai scapă câte o lacrimă când mai aduc aminte de țară, de neam, de situația în care suntem... Chitara are un rol important în spectacol, parodiile curg una după alta iar publicul este parte activă în show! Sala cântă cu mine și ne distrăm împreună. Show-ul meu este cel mai bine vândut în România la această oră, pentru că este curat (pot veni și copiii), umorul este molipsitor și fresh, distracția este garantată. Un ONE MAN SHOW care se vede odată în viață!” ne marturiseste artistul.

 

Spectacolul incepe la ora 19:00.

 

LEGENDA UMORULUI ROMANESC-RADU PIETREANU

20 octombrie 2024
Event hour 19:00
Sala Palatului
Bucuresti

Tot ce te intereseaza, direct in inbox.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.

Urmareste noutatile pe

Telefon: +4 0748 110 111 (Luni - Vineri 12.00-16.00) | E-mail: contact@entertix.ro
© Copyright 2026 Ticketing Nation SRL