Bilete Cuplu @TNRS - Scena Digitala

Cuplu @TNRS - Scena Digitala
01.09.25
31.12.26
Cuplu @TNRS - Scena Digitala
TNRS - SCENA DIGITALA, www.scena-digitala.ro
1 sep 25 - 31 dec 26

Info eveniment: Cuplu @TNRS - Scena Digitala


De: Edna Mazia

Regia: Bogdan Sărătean

 

Scenografia: Alexandra Budianu

Sunet: Radu Murar

Lumini: Mihai Părău

Regizor tehnic: Ovidiu Coca

Asistenți regie: Maria Șerban, Maria Neacșu

Recuzită: Maria Steva

Cabine: Lăcrămioara Fazakas

Manager proiect: Claudia Maior

Responsabil marketing: Maria Șerban

 

Distribuția: Raluca Iani, Florin Coșuleț, Gabriela Pîrlițeanu, Horia Fedorca

Data Premierei : 09-12-2023

 

 

Sinopsis:

În urma unei dispute, o soție își înjunghie în picior soțul. Iată pretextul unei confruntări la tribunal care se transformă treptat într-o radiografie de o onestitate dureroasă a cuplului modern.

 Cu emoție, cruzime și autenticitate dezarmantă, textul scris de Edna Mazia este transpus de Bogdan Sărătean într-un spectacol ce se urmărește cu fascinație și cu respirația tăiată. Cele patru personaje prinse în angrenajul delicat al unor adevăruri personale, însă neîmpărtășite, își încep astfel călătoria pe traseul sinuos al descoperirii celuilalt. Ce se află, în schimb, la capătul acestei călătorii? Cu siguranță, speranța unei salvări prin iubire.

 

„La prima vedere, CUPLU de Edna Mazia este un text despre violența domestică și despre nebănuitele ei forme.

Am găsit însă și alte teme în acest text care rezonează cu căutările mele estetice și umane. Tema relației călău-victimă, în care de multe ori aceste două roluri/ statute sunt interșanjabile. Tema măștilor pe care le purtăm în funcție de statutul social cu o asemenea înverșunare încât atunci când rămânem singuri și masca vrând-nevrând cade, găsim, de prea multe ori, un vid de nevindecat.

Dar cel mai mult m-au atras valențele teatrale ale textului, în sensul cel mai creativ: faptul că sala de tribunal devine spațiu teatral, în care acuzatul și victima joacă momente cheie din trecutul lor conflictual. Ce provocare actoricească! Textul permite, de asemenea, o joacă delicată cu planurile, atât cele spațiale cât și cele temporale. De aici și scenografia minimalistă, conceptuală a Alexandrei Budianu.

Pentru mine montarea asta e, la urma urmei, o continuare firească a căutărilor începute anul trecut, când am pus în scenă Oleanna de David Mamet pe aceeași temă, a fragilității relației victimă-agresor.” – Bogdan Sărătean, regizor

 

Bogdan Sărătean, născut în Sibiu, a studiat arta actorului la UNATC București (promoția Florin Zamfirescu – Adrian Pintea).

În anul 2011 a absolvit masteratul de REGIE TEATRU, la aceeași universitate, la clasa regizorului Victor Ioan Frunză.

În ultimii ani, a montat mai multe spectacole la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu: Orb de mină, Iubirea la oameni, Ierusalim, Zeul Măcelului, Oleanna.

Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles