Casa cu stihii
de Stela Giurgeanu
Regia: Florin Caracala
Sala Uzina cu Teatru
Data premierei: 19.12.2025
Creatori
Regia: Florin Caracala
Distribuția
Actor
Constantin Puşcaşu
Actor
Irina Răduţu Codreanu
Actor
Dumitru Georgescu
Actor colaborator
Miruna Sticea
Informații suplimentare
„O piesă despre un moment fragil al lumii – nu despre apocalipsă, ci despre acel colaps invizibil care începe în interiorul fiecărui dintre noi atunci când ne pierdem spirala interioară: sensul, ritmul, legătura. Este o poveste despre imposibilitatea de a scăpa de trecut, despre neputința de a construi un viitor pe un teren emoțional arid și despre pericolul suprem: acela de a trăi fără suflet, într-o lume în care logica nu mai are emoție, iar emoția și-a pierdut logica.”
Stela Giurgeanu
Pentru mine, textul Stelei Giurgeanu m-a provocat să revin la o întrebare al cărei răspuns îmi e mereu supus dubiului. Oare este posibil să fim împăcați (cu adevărat) cu noi înșine? „Eu nu am un răspuns ferm la această întrebare (nu am avut niciodată, nu am nici acum). Dar am sesizat, în această poveste, că există o propunere de răspuns ce mi-a atras atenția. Propunere pe care am încercat să o evidențiez în spectacol. 4 oameni cu un trecut misterios ajung să se întâlnească la invitația unui Organizator anonim. Întâlnirea lor nu este întâmplătoare, însă scopul se devoalează cu greu, prin filtre cu nuanțe când mai thriller(ish), când mai comedie noir, când pe un ton profund emoțional. Confruntarea nu este între ei, ci mai degrabă fiecare cu el însuși. Ceea ce mi-a atras atenția la parabola Stelei Giurgeanu nu este ideea că dezechilibrul este inevitabil, ci mai degrabă propunerea de a-l traduce ca un scop. Un prag peste care să trecem. Un joc perpetuu al (dez)echilibrului. Iar suferința este inevitabilă. Ceea ce ne poate ajuta în acest proces este credința. Fie ea în Dumnezeu, în Natură sau în noi înșine. ”