Bilete UNION PLACE ONLINE

UNION PLACE ONLINE
25
iun
UNION PLACE ONLINE
ONLINE, Sibiu
25 iunie 2026, Ora 16:00

Info eveniment: UNION PLACE ONLINE

UNION PLACE

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

De

Elise Wilk

Regia

Cristian Ban



„Am ales această poveste pentru că vorbește sincer, cu umanitate și umor despre oameni din trei colțuri ale Europei, care încearcă să se conecteze și să-și regăsească sensul într-o lume plină de contradicții. Mă bucur și mă simt provocat că lucrez cu o distribuție internațională și că spectacolul se va juca în trei limbi. Frumusețea textului scris de Elise Wilk stă și în faptul că, indiferent de unde pornesc, toate poveștile se întorc, într-un fel sau altul, spre România și trecutul ei” - Cristian Ban.

 

Sophie îl întâlnește întâmplător pe Darius într-o cafenea vieneză, iar de aici până la mai mult de o aventură de o noapte nu e decât un pas. În Sibiul postcomunist, Mariana și Rudi se reîntâlnesc după câteva decenii, împărtășindu-și viețile, speranțele și eșecurile pe care le-au trăit în tot acest timp departe unul de celălalt. În așteptarea unei vizite importante, undeva în Luxemburg, în cuplul Daniela și Walter apar disensiuni pe marginea modului în care fiecare dintre ei își tratează copiii din căsniciile anterioare. 

Niciunul dintre aceste personaje cu conștientizează, în schimb, modul în care destinul său se întrepătrunde cu al celorlalți.

Întrețesând trei povești paralele, cu scopul de a ilustra o radiografie a dezrădăcinării, Elise Wilk creează un text polifonic trilingv despre condiția umană în Europa zilelor noastre care, lăsând în urmă teroarea dictaturii, riscă să repete greșelile trecutului.


Scenografia: Andreea Săndulescu

Light design: Cristian Niculescu

Grafică: Alin Danila
Foto: Vlad Dumitru

Subtitrare: Antonia Ecaterinescu

Manager proiect: Daria Ciobanu

 

Distribuția:

Sophie - Olga Török

Darius - Gyan Ros

Rudi - Viorel Rață

Mariana - Serenela Mureșan

Daniela - Emőke Boldizsár 

Walter - Daniel Plier

Alex - Patrick Imbrescu


Spectacol în limbile română, engleză și germană, cu traducere în limbile română și engleză

Durata: 1h 40min

Data premierei: 11.09.2025

Titlul original: UNION PLACE

România

Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles