După primul nostru Inner Walks pe Via Transilvanica, ne îndreptăm către una dintre cele mai autentice regiuni ale Transilvaniei.
Vom descoperi Terra Borza Teutonica, prima extensie oficială a Via Transilvanica, un traseu care leagă unele dintre cele mai frumoase sate săsești din România și care ne invită la un ritm diferit. Mai lent. Mai prezent. Mai aproape de oameni și de locurile prin care trecem.
Timp de două zile vom merge pe dealuri line, prin păduri și pajiști, vom traversa sate în care timpul pare că s-a oprit și vom încheia fiecare zi cu sentimentul că am descoperit o altă față a Transilvaniei.
Vom dormi în case tradiționale aflate în patrimoniul UNESCO, vom lua cina și micul dejun împreună la Pensiunea Ramona 143, unde vom descoperi preparate locale pregătite cu ingrediente din zonă și ne vom bucura de ospitalitatea specifică satelor săsești.
Traseul
Ziua 1
Archita → Viscri
Ne întâlnim sâmbătă dimineața în Archita, de unde vom porni pe Via Transilvanica către Viscri. Ora la care vom începe traseul va fi comunicata ulterior participanților, la fel și punctul de intalnire unde vor fi parcate mașinile, în Archita.
Vom crea un grup de whatsapp cu toți participanții înscriși unde vor fi comunicate toate detaliile organizatorice.
Participantii care doresc sa plece de vineri seara spre Archita este nevoie sa se ocupe singuri de cazarea de vineri spre sambata.
Prima zi ne poartă prin păduri de foioase, pajiști cu flori și dealuri domoale, cu priveliști largi asupra peisajului transilvănean. Vom traversa sate autentice și drumuri de țară, iar ritmul va fi unul care ne permite să ne bucurăm de fiecare loc prin care trecem.
După aproximativ 21 km, vom ajunge în Viscri.
Vom merge pe jos între sate, dar pentru o seară vom avea privilegiul de a trăi chiar în inima unuia dintre cele mai frumoase și bine conservate sate din România. Cazarea în case tradiționale aflate în patrimoniul UNESCO și cina pregătită de gazdele locale transformă acest Inner Walk într-o experiență care merge dincolo de drumeție. Este o invitație de a încetini și de a descoperi Transilvania autentică, exact așa cum este ea.
Cazare în Viscri este rezervată de către echipa The Inner pentru tot grupul. Plata cazarii se face la fata locului, de fiecare participant.
Încheiem seara cu practica de seara sustinuta de un facilitator de Inner, incepand cu ora 20:30.
Ziua 2
Viscri → Lovnic
După micul dejun luat împreună la Pensiunea Ramona 143, pornim spre Lovnic.
Vom continua traseul prin dealurile și pădurile specifice acestei regiuni, traversând pajiști întinse și sate care păstrează încă atmosfera Transilvaniei de altădată.
Transportul din Lovnic până în Archita, punctul unde au fost lăsate mașinile este asigurata de echipa The Inner și intra in taxa de participare.
Informații utile
Durată: 2 zile
Distanță totală: aproximativ 38 km
Nivel de dificultate: mediu
Traseul nu are dificultăți tehnice și nu presupune urcări alpine, însă distanțele sunt mai lungi.
Traseul este recomandat persoanelor care au condiție fizica buna, distanțele parcurse pentru fiecare zi sunt destul de mari.
Cazare:
12 locuri – 250 RON/persoana (cazare, cina si mic dejun) – Ramona 143 https://www.facebook.com/viscri143
18 locuri – 170 – 250 RON (cazare, cina si mic dejun) + 100 RON (cina şi mic dejun la Ramona 143 ) https://www.experiencetransylvania.ro/
Diferenta de preț este data de locurile de cazare.