Corvinul Hunedoara vs Dinamo Bucuresti

Corvinul Hunedoara vs Dinamo Bucuresti

Un nou duel tare la Arad: „corbii albaştri” versus „câinii roşii”!

Runda cu numărul şapte a noului sezon al SuperLigii înseamnă un nou joc în faţa voastră! Suntem gazde în confruntarea cu Dinamo Bucureşti, una dintre formaţiile cele mai în formă a startului de stagiune. Un meci în care fiecare voce trebuie să se facă auzită, un meci în care fiecare dintre voi poate îndeplini rolul celui de-al doisprezecelea jucător!

Sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30, va fi fluierul de start al confruntării din etapa a şaptea, iar accesul în stadion va fi permis începând cu ora 19:30, cu două ore înainte de start, pentru ca toți suporterii să poată ajunge la timp și să se bucure de atmosfera unui moment special.

Prețurile biletelor sunt:

  • Tribuna 1 „Coco Dumitrescu” – 50 lei
  • Tribuna 2 „Gioni Brosovszky” – 40 lei
  • Peluza „Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 30 lei

Copii până la vârsta de 13 ani beneficiază de o reducere de 50 la sută, iar odată cu acest meci, sectoarele K și P de la Tribuna a II-a sunt destinate ca sectoare Family Zone – pentru corviniștii de la mic la mare. Tichetele de acces se pot cumpăra atât on-line, cât și la casa de bilete de la stadion, în ziua meciului, după programul stabilit inițial.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit, pe baza biletului ridicat de la casierie în ziua meciului, în baza documentelor justificative și în limita locurilor disponibile.

Tichetele de acces se pot achiziţiona on-line dar şi la casieria arenei din Arad (dinspre Peluza Sud – peluza oaspeţilor), în ziua meciului, după programul 16:00 – 22:00.

Este momentul în care scriem, împreună, o nouă pagină din istoria Corvinului.

Vă așteptăm la Arad! Zborul „corbilor albaştri” continuă! Tot mai sus!

 

Corvinul Hunedoara vs Dinamo Bucuresti

29 august 2026
Event hour 21:30
Access hour 19:30
Stadionul Francisc Neuman
Arad

Tot ce te intereseaza, direct in inbox.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.

Urmareste noutatile pe

Telefon: +4 0748 110 111 (Luni - Vineri 12.00-16.00) | E-mail: contact@entertix.ro
© Copyright 2026 PLG ROMANIA