spectacol recomandat copiilor cu varsta peste 5 ani
ALBA CA ZAPADA SI CEI SAPTE PITICI
dupa Fratii Grimm, in memoriam Kovács Ildikó si Febus Viorel Stefanescu
in distributie: Mihaela Grigoras, Dan Handoreanu si Angela Páskuy
durata: 55 min
pret bilet flexibil: 12 lei
Oglinda, oglinjoara...cine este cea mai frumoasa din tara?
Alba ca Zapada si cei sapte pitici se reintorc pe scena Teatrului GONG Sibiu dupa o perioada de 20 de ani. Spectacolul este o adaptare dupa regia originala a maestrei Kovács Ildikó, iar cei trei actori Mihaela Grigoras, Angela Páskuy si Dan Handoreanu s-au reunit pentru a le aduce copiilor farmecul povestii printesei cu par negru, buze rosii si fata alba ca zapada. Dintre toate printesele Fratilor Grimm, Alba ca Zapada este intruchiparea inocentei, are o inima blanda, este capabila sa ierte toate nedreptatile ce ii sunt facute de Regina cea Rea, iar cu ajutorul iubirii din partea frumosului Print reuseste sa rupa blestemul si sa isi salveze viata si regatul. Morala spectacolului este aceea ca binele v-a invinge mereu raul, iar cu ajutorul prietenilor si al iubirii vom reusi mereu sa trecem peste toate obstacolele pe care le intampinam in viata.
Premiera spectacolului a avut loc in 20 octombrie 1985 in dramaturgia si regia lui Kovács Ildikó, unul dintre cele mai sonore nume din regia romaneasca la sfarsit de secol XX, povestea spectacolului este completata de scenografia de un farmec aparte creata cu atentie de Febus Viorel Stefanescu. Iar astazi la mai bine de 35 de ani de la premiera, spectacolul este reluat sub coordonarea scenica a actorului Dan Handoreanu, pentru a aduce un omagiu lui Kovács Ildikó si lui Febus Viorel Stefanescu.