Cântec pentru Carina – Speranță pe note muzicale
Pentru că puterea lui Împreună e dătătoare de viață, artiști îndrăgiți ai Ploieștiului și-au dat mâna pentru un scop comun: să îi ofere Carinei o șansă la viață! Nico, Cezar Ouatu, Cabron, Lucian Duță și Romeo Zaharia, mai multe voci pentru același crez! Să încerc să redăm Speranța pentru Carina!
Carina, o adolescentă de doar 15 ani din Câmpina, duce o luptă grea după ce a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer – sarcom nediferențiat cu celule mici rotunde. Sportivă dedicată, jucătoare de handbal legitimată la CS Câmpina, viața ei s-a schimbat brusc, iar tratamentul necesar nu poate fi realizat în România.
În prezent, Carina se află la Roma, unde urmează un protocol terapeutic complex ce se întinde pe aproximativ 9 luni, urmat de o intervenție chirurgicală esențială.
Costurile sunt uriașe și depășesc posibilitățile familiei. Mama ei, medic cunoscut în Prahova, trece acum prin cea mai grea încercare – aceea de a-și salva copilul.
De aceea, acest eveniment caritabil nu este doar un concert. Este un gest de solidaritate. Este vocea unei comunități care alege să fie alături de Carina.
Vino și tu să fii parte din speranță. Fiecare bilet, fiecare donație, fiecare distribuire contează.
Banii strânși în urma acestui concert vor fi donați către familia Carinei.
Hai si tu pe 12 mai de ora 19:00 la Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploiești!