Un spectacol de: Rugiada Grignani, Facundo Moreno, Tommaso Grignani
Cu: Rugiada Grignani, Facundo Moreno, Tommaso Grignani
Recomandat copiilor peste 7 ani
Durată: 40 min
Orice punct de pe Pământ își are opusul lui – oameni și locuri aflate la kilometri distanță sunt unite, în mod paradoxal, prin ceea ce numim „diametru”. Chiar dacă astăzi, oricât de departe ar fi o destinație, ea pare atât de ușor de atins, spectacolul Companiei Dromosofista ne propune să privim lucrurile diferit: fiecare pas făcut spre corespondentul nostru aflat undeva, la capătul lumii, ne îndepărtează, de fapt, tot mai mult de el. O poveste care pleacă de la ideea de contrarii și de „celălalt”, de apropiere și distanță, realitate și imaginar. O experiență artistică inedită, dezvoltată prin teatrul de umbre, de animație și mimică, acompaniate de o cuceritoare muzică live.
Spectacol invitat, susținut de Compania Dromosofista, Viterbo, Italia.